Saptamana trecuta am sarbatorit doua doamne dragi sufletului meu.
Pentru ca ambele sunt iubitoare de ciocolata, m-am gandit sa le fac cate o mica bucurie dulce 🙂 . Ce cadou mai frumos as fi putut sa ofer unor persoane speciale, decat unul facut de mine si din toata inima?
In consecinta le-am preparat cate un tort ciocolatos, cu mult caramel si glazurat din belsug cu ganduri frumoase si urari de bine 🙂 .
La multi ani, frumoase doamne!
Cu drag si cu un zambet,
Iulia
Ce am folosit:
Pentru blaturi:
- unt = 250g
- ciocolata neagra = 160g ( cu peste 75% continut de cacao )
- ciocolata cu lapte = 100g
- cafea neagra = 160 ml
- faina pentru cozonac = 230g
- zahar = 250g
- cacao = 2 linguri
- sana = 100ml
- oua = 5 buc ( marime medie )
- bicarbonat de sodiu alimentar = ¼ lingurita ( stins in putina zeama de lamaie )
Pentru crema 1:
- ciocolata neagra = 100g (cu peste 75% continut de cacao )
- smantana dulce pentru frisca = 190 ml
- cacao = 2 linguri
- un praf de sare neiodata
Pentru crema 2:
- ciocolata cu lapte = 200g
- smantana dulce pentru frisca = 180ml
- ½ din crema 1
Pentru caramelul sarat:
- zahar = 200g
- unt = 60g ( la temperatura camerei )
- smantana dulce = 80ml
- sare neiodata grunjoasa = ¼ lingurita
Extra:
- nuci pecan
- ciocolata alba = 30g
Cum am procedat:
Blaturile ( 2 buc ):
Am inceput cu blaturile, deoarece trebuie sa fie racite complet atunci cand asamblam tortul. Am rupt ciocolata in bucati si am pus-o la topit, pe bain marie, impreuna cu untul taiat cubulete, cafeaua si un praf de sare. Dupa ce s-a topit ciocolata si untul, am luat vasul de pe foc, am amestecat cu ajutorul unei palete si am lasat 2 minute sa se racoreasca putin. Am incorporat apoi sana, dupa care am adaugat ouale, batute in prealabil.
Separat, intr-un alt vas, am amestecat faina, cacaoa si zaharul. Am adaugat mixul de ciocolata si am omogenizat foarte bine compozitia. Gata! Acum ma pot pregati de copt 🙂 ! Am tapetat cu hartie de copt fundul unei forme de tort si am pus jumatate din compozitie ( iti recomand sa folosesti o forma de tort cu fund detasabil, nu vei da gres cu blatul: nu se va lipi de peretii vasului si il vei putea scoate cu usurinta din forma). Am bagat blatul in cuptorul preincalzit la 150 gr. C pentru 1 ora. Ca sa fii sigura ca blatul este copt, fa testul magic cu scobitoarea 😛 . Blatul nu va creste foarte mult, va avea o consistenta foarte densa si usor umed in interior, este atat de bun la gust incat il poti manca asa, simplu, fara sa ii mai adaugi nimic 🙂 . Dupa ce am terminat de copt primul blat, a venit randul celui de-al doilea. Inainte de a il pune in forma, am amestecat in compozitie bicarbonatul de sodiu stins. Dupa ce au fost gata amandoua, le-am scos din forme si le-am lasat sa se raceasca complet.
Caramelul sarat:
Caramelul asta este o adevarata nebunieee!! Salivez numai cand ma gandesc la el :))) Si se face atat de usor! Trebuie doar sa fii foarte atenta atunci cand omogenizezi amestecul fierbinte: foloseste manusi de bucatarie si o lingura cu coada lunga. Exista riscul foarte mare sa te poti arde. Acum, ca esti pusa in garda cu normele de protectia muncii privind caramelul, te invit sa iti notezi restul retetei 🙂 .
Am pus zaharul si 50 ml de apa plata intr-o cratita cu fund dublu, pe foc mic si am lasat sa se topeasca incet. Daca vrei sa obtii un caramel cremos si matasos – Nu amesteca! Din cand in cand, roteste usor si cu grija cratita, astfel incat sa omogenizezi amestecul. Dupa ce s-a topit zaharul, am crescut foarte putin temperatura si am lasat sa fiarba incet, pana ce a devenit maroniu deschis la culoare si s-a caramelizat tot zaharul. Toata operatiunea a durat in jur de 20 de minute.
Am luat de pe foc si am adaugat untul taiat cubulete si smantana dulce. Am amestecat totul cu foarte mare grija, energic, pana cand am obtinut un caramel foarte cremos. La final am incorporat sarea grunjoasa si am lasat sa se raceasca. Dureaza in jur de 3 ore pana cand caramelul se raceste si capata consistenta ideala pentru a fi utilizat; dar, avem rabdare, mai ales ca mai avem de facut 2 creme !! 🙂
Crema 1:
Am folosit metoda prietenei mele, Iuliana pentru a obtine mai usor crema ganache. Multumesc pentru sfat, draga mea ! Foarte utila si rapida metoda ta! 🙂
Astfel, am rupt ciocolata in bucati si am pus-o intr-un vas din sticla impreuna cu cacaoa si un praf de sare. Separat am incalzit 90 de ml de smantana dulce si am adus-o la punctul de fierbere ( fara a o lasa sa fiarba ) . Am turnat-o apoi peste bucatile de ciocolata si am lasat pentru 2 minute. Am amestecat foarte bine, pana cand s-au omogenizat toate ingredientele si am lasat ganache-ul sa se raceasca.
Acest ganache va avea o consistenta mai tare decat cel obtinut din ciocolata cu lapte, datorita continutului crescut de cacao, de aici si gustul putin amarui .
Din cei 100 de ml de smantana dulce ramasi, am mixat o frisca dulce si pufoasa, pe care o voi folosi ulterior.
Crema 2:
Am facut intai un ganache din ciocolata cu lapte, procedand la fel ca la crema 1, dupa care am pus-o de o parte.
Trebuie sa lasam cremele in jur de 3-4 ore pentru ca sa se intareasca suficient, dupa care le putem folosi la decorarea tortului.
Dupa ce a trecut timpul de asteptare , am impartit crema 1 in doua: prima jumatate am amestecat-o usor cu 5 linguri de frisca batuta iar cea de-a doua jumatate am incorporat-o in crema 2.
Asamblare tort: Am ales un platou frumos 🙂 si am asezat primul blat ; l-am acoperit generos cu crema 1, deasupra am pus jumatate din cantitatea de caramel si am trasat apoi linii curbate cu ajutorul unei furculite, din loc in loc, astfel incat sa combin cele doua creme. Am asezat apoi cel de-al doilea blat peste care am pus crema 2 si restul de caramel. Am facut din nou trucul cu furculita 🙂 dupa care am decorat cu nuci pecan si cateva aschii de ciocolata alba.
Te las pe tine sa decizi cum este gustul! 🙂
Noi ne-am indragostit! 🙂
Succes si pofta ciocolatoasa!
Tips:
Daca ganache-ul tau nu are consistenta dorita, baga-l la frigider pentru cel putin 1 ora si rezolvi problema 🙂 .
Lasă un răspuns